COUP DE THEÂTRE. Syrie: Identification des enfants morts dans la ghouta

COUP DE THEÂTRE. Syrie: Identification des enfants morts dans la ghouta.

Occidens, occidere est nomen tuum !

Why are they all into this orgy of murders ?

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved
Copyright © 2011

Morris has a profound analyis : The West has committed treason : The West kills the Rest because the West traded the Christian roots for Talmudic „values”. America, Australia and the for ever „new” centuries came to life by democide, genocide, „targeted assassination”, „deletion”, „marking for death”, „listing in the death list”, large scale, and all-scale murders. Even a pen as humble as mine received death threats from Ziotrolls, which I duly reported and registered with Trusted Third Parties while I was writing for Wikipedia. I also remember an honest American soldier „serving” „his” „homeland” in Iraq. He was asked what was he doing there.

– We kill people here, Sir…

As Hoffmann showed, the Talmudists replaced the Tora, the Word of God, with the Babylon-born weired superstition, strange „gods” and the „words” of „rabbinical” „tradition”, complete with human sacrifice. But then again, for the Talmud the jew and only the jew is human, and the non-jew is a beast. This is the very paradigm of racism, coming to you in select theaters from a „race” – the only one which is not a race but an Asian-Mediterranean-European mixture. For the Babylonian sacrifice to „succeed”, the beasts (goyim) need to be consenting. That’s what Western media teaches : submit, think you are free, consume, and there it is – you are dead !

We had, in the West, a culture of life – Eternal life.

We have become, by our own choice, the seed of destruction and death.

This is called murder, and then, suicide. What a miserable exit for the West in history :

Occidens, occidere est nomen tuum !

Saint John, so close to Jesus Christ, has said it : the wages of sin is death.

Truth needs not be invented.

Only lies are invented.

And when the West lies, the Rest dies!

Whoever chooses life has Truth for life. And Eternal Life is Life in Truth.

Morris and Hoffmann seek Truth. The West will make everything, everything and I mean everything in „order” to silence them. Do not increase silence yourself, until silence becomes deafening and mortal for us all !

… et décadence

Une „certaine” idée chinoise sur l’économie de la France

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2010

Un profesor chinez de economie a prezentat ( la televiziunea lor ) în rezumat, ceea ce crede el despre francezi. Nu sunt în ceea ce spune el nici comentarii, nici vorbe amare, nici chiar un curs de „économie française pour les nuls„. Sunt fapte constatate, în chip foarte confucianist, poate un pic cam de prea departe, dar în mod remarcabil lucid. De aproape, aceste fapte se pot vedea cam tot la fel :O)

Cârma omului…

Vremurile sunt tot mai tulburi !
by Dr Dan Waniek, MD

All Rights Reserved
Copyright © 2010

Sunt azi zeci de morţi, apoi multe alte zeci de răniţi, printre cei ce au spart blocul maritim care strângea Gaza, sufocând-o, ca într-un sicriu de plumb. Blocul acesta dura de ani de zile, ucigând un neam întreg. Este vorba de neamul cel cu adevărat semitic, de neamul lui Hristos când El S-a făcut om. O armată sionistă atât de depravată ca să execute ordinele de a trage în civili, se plânge, uite, că civilii „i-au atacat”, câtă vreme ei îi ucideau. Printre cei care sparg blocul Gazei sunt evrei, pe care sionismul i-a declarat „pro-palestinieni”, iar nu oameni. Sunt vremuri tot mai tulburi !

Zeci de oameni s-au sacrificat iar ! Acum în conştiinţa noastră comună nu se mai poate ascunde faptul că am ajuns deja în vremurile Globalistanului, la cheremul celor care decid că asasinatele sunt apărare, iar cei care nu se lasă asasinaţi sunt agresori. Trebuie imens de multă nesimţire ca să fi ajuns aici.

Dar iată, am ajuns aici ! Discursul nostru, chiar cel interior, cel pur sufletesc, a fost pervertit iremediabil spre minciuni fariseice, departe de Adevăr ! Vorbim de al treilea război mondial, de fronturi din Gaza, Liban, Siria, Coreea, sau Iran. Vorbim de „mesaje” sau de „politici” dar punem ochii în pământ când e vorba să ne privim morţii sau eroii !

Printre noi chiar mai sunt eroi. Domnul Să-i apere ! Dar nu e treba lor să se sacrifice pentru noi. Este treaba noastră să ne sacrificăm împietrirea inimii, ca să ne-o străpungem până ce vedem iar Adevărul. Altfel suntem deja vite ! Iată ce spunea lumii o fată, care abia ajunsă la vârsta de măritat, a fost asasinată pentru că apăra pe nedreptăţiţi:

Reporter’s Notebook:
When Humanitarian Aid cannot be called Humanitarian

by Michael Hoffman
Former reporter, New York bureau of the Associated Press

The Talmudic supremacist mentality will have overplayed its hand if this Israeli slaughter on the high seas is actually remembered and memorialized a year, or better yet, a decade from now, as very likely it will be. One of the new humanitarian aid ships joining the flotilla is the MV Rachel Corrie, named in memory of the American human rights worker who was killed in Palestine in 2003 by an armored Caterpillar corporation bulldozer operated by the Israeli military. The mostly well-educated westerners endeavoring to bring aid to Gaza are both highly literate and conscious of history and memory, elements destructive to the Israeli policy goal of pursuit of an unsung holocaust against Lebanon and Palestine with the connivance of the western mainstream media.

Speaking of which, Dr. Alan Sabrosky, analyzing the Israeli naval attack, remarks almost in passing on Zionist control of the US media. This politically incorrect fact has now entered our culture as an axiom. For evidence we need look no further than the remarkable unanimity by which the order to refrain from referring to the ship cargo and persons involved in bringing assistance to Gaza as „humanitarian aid” or „humanitarians.” In almost every news account from the major corporate American media, the word „humanitarian” has been banned, substituted by „pro-Palestinian.”

If this Israeli spin were present in one or two newspapers and broadcasts one might point to only a few Zionist executive editors as being at fault amidst an otherwise independent media. But this Orwellian language control is ubiquitous. From National Public Radio’s Morning Edition to most major newspapers and broadcast outlets, the humanitarian relief is described as „pro-Palestianian” and the humanitarians are „pro-Palestinian activists.” This conformist usage reflects Israeli control of the executive positions of almost all major U.S. media. They have infiltrated their lexicon into virtually the entire corporate media.

Israeli propaganda specialists know that they must politicize the aid ships and portray the aid effort as partisan and ideological, rather than philanthropic and a matter of basic human rights. The media’s phrase „pro-Palestinian” precludes the fact that the fleet of ships is also „pro-Judaic,” in that Judaic persons are involved in the relief effort and their involvement rehabilitates the image of Judaics worldwide by disassociating them from murderous Israeli Zionism. But the Zionist US media have ruled, in their Talmudic hubris, that the interest of Judaic people resides exclusively with Zionism and hence, the aid to Gaza effort is spoken and written about in a shuttered category – as being only „pro-Palestinian.”

You can be certain, however, that if a million Israeli people were penned in an enclave blockaded by a superpower and suffering malnutrition, lack of housing and medical care, any assistance to them would be cast in the highest and most brightly colored language of humanitarian altruism, and not in terms of „pro-Israeli” partisanship.

Hoffman is the author of Judaism Discovered.

_

Cine-o îndrăgi străinii…

Să fie totul cu bine şi cu pace…

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2010

Orbii au decis ca şchiopii să ne urască pentru că suntem români… Tot Apusul ăsta care apune tot mai mult, pe zi ce trece, acum ne împroaşcă de zor, numindu-ne tot felul de nume până la Soare Apune…

Cum vrea Dumnezeu ! Pân’la El să fim vicleni ca şerpii. Occidentalii ne-au vândut, deci şi ei vor fi vânduţi. Insulte mai mari decât îşi aduc singuri nu pot fi. Noi să ne uităm la tot ce nu poate fi vândut, adânc în sufletele noastre. La Perşani unde am fost medic de sat, se povestea încă de un bâtrân care-şi scotea cojocul pentru preceptorul austriac, zicând „Ia-mi-l. Dar sufletul n-ai să mi-l iei !”. Să urle deci americanii, cu toţi noii austrieci, cât vor… Li se vor usca gâturile până ce ne va ajunge ceva la ureche. Dară-mi-te mai jos…

Orice politician care face o politică antimondialistă este asasinat. Ia să ne uităm doar la accidentele de avion recente… Trebuie deci ca în sufletele noastre să fie ceva ce nu poate fi asasinat, nici falsificat, nici schimbat la camătă. Ori aceasta avem. Dacă ne vom uita limba, uite cum zic machidonii, „blăstem mare s’hibă-n casă”. Dacă ne vom uita firea, atunci locul firii mincinoase „arză-n pira focului”. Cine-o îndrăgi străinii…

Eu sunt bogat din naştere. Am o fire, o istorie, o limbă, un neam adevărat, pe care nu mi le-am cumpărat. Mi le-a dat Dumnezeu. Eu deci tot lui Dumnezeu îi dau viaţa, simplu şi neînfricat, chiar dacă umblă şi azi prin sate asasini de suflete năimiţi de alţi austrieci. Au crezut toţi ideologii în gogomăniile lor, ca un cap prea mic într-o gură prea mare. Dar nimeni n-a putut atinge inima neamului meu.

Este o poveste frumoasă a doctorului scriitor Vasile Voiculescu, „lobocoagularea prefrontală”. Spune totul. Apoi ce Orwell, ce Huxley ? Ian’ uitaţi-vă domniile voastre şi la Zahei. Fără acest organ sufletesc incompresibil, tainic, care mereu „bate”, suntem doar nişte şchiopi conduşi de orbi…

Ens realissimum în toată splendoarea Sa ontologică

Lumina Adevărului Evanghelic în logica lui Anselm sau a lui Goedel

by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

Adevărul şi minciuna nu sunt de loc “noţiuni” echivalente, relativizante sau simetrice. Aceasta se poate demonstra prin trei căi diferite :

1. Când spun “mint” nu se mai ştie ce spun. Căci dacă într-adevăr mint, atunci mint când spun că mint, deci nu mint. Iar dacă nu mint, atunci neminţind când spun că mint, nu fac decât să recunosc că mint. Aceasta nu se poate repeta cu propoziţia “Adevăr vă spun”…

2. Cărturarii şi fariseii au încercat să relativizeze Adevărul. Ori Adevărul nu poate fi relativizat. El ori este, ori nu este. De la venirea Mântuitorului ştim că El este. Adevărul există, oricât nu se mai vorbeşte de El în societate… Ar trebui, de facto să scriu “soţietate” – care este o ficţiune, pentru că nu mai există cu adevărat nici soţi.

3. Adevărul este Unul singur. Minciunile sunt legiune. Oricât încearcă fariseii şi cărturarii să taie firul în patru, se vede cum atunci când te opui Adevărului eşti ori în minciună, ori în calomnie, ori în “statistică”. Numele diviziunii este legiune, şi aceasta este diabolică – dia-ballică.

Un mare mincinos de profesie, laureat de altfel al premiului Nobel ( mi se pare că pentru “literatură” sau “pace” ) scria : “It’s not so simple, rabbi… There are things that are true and didn’t happen, and there are things that never happened and are true”. Cu adevărat, se vede – un criteriu mai slab al logicii, chiar formale, nu poate exista !

Dacă Adevărul nu este revelat, atunci El nu există, spunea marele filosof român Petre Ţuţea. Dumnezeu este în totul, chiar şi în ens realissimum al medievalilor. Când respingi nebuneşte pe Dumnezeu faci un act de credinţă, dar de credinţă disperată şi absurdă, pentru că nu poţi demonstra că Dumnezeu nu este. Crezi, ca ateu, şi tu, dar crezi că nu crezi… De altfel, Cine nu vrem să recunoaştem că există, Cine ? Dumnezeu ! Deci L-am recunoscut pe Dumnezeu chiar când am vrut să-L respingem… Argumentul ontologic de la Anselm la Goedel…

_

Minţea Minos ?

Mino – ciună ?

by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2009 All Rights Reserved. Copyright Requests Here Please !

Toţi cretanii sunt mincinoşi
Dar este Minos cretan ? That is the question… Se cere a privi un pic genealogia sa. Am studiat-o, de data aceasta chiar acolo unde a fost conceput Minos.

Primul cretan are o mamă din Fenicia pre-semitică, ţară care este lipită de Ţara Sfântă, la avanpostul răsăritean al Pelasgiei Magna panmediteraneene. Suntem în plină Europă Veche, cu tauromahia ei rituală, cu săritura peste taur la fel de rituală, şi cultul ei absolut pentru ipostazele zeiţei mamă. Mama Veche Europeană este zâna lumei minoice, în forma ei cu ochi mari asupra căreia insistă Crawford şi de la care Athena cu ochii ei cei glauci, şi bufniţele de pe tetradrahme, sunt o amintire îndepărtată mai palidă chiar decât Rheea. Şi mama lui Minos se numeşte, de altfel, chiar Europa. Am văzut-o întreagă, cu ochii mei, lângă biserica Sfântului Apostol Tit, la platanul veşnic verde din Gortyn, sub care a fost conceput Minos, fiul ei.

Pater certus est ? Căci tată pentru Minos, după mit, pare a fi doar un taur. Nici Tezeu nu era, cum veni vorba, fiul lui Egeu. Nu este în naşterea lui Minos nici vre-un tăuraş al soarelui – nici nu vedem cu aceasta vre-o altă ipostază cardinală a forţei viteline, şi vitale, una cu coarne, ca uterul, sau ca luna. Asta mi-este limpede. Atunci de ce este vorba ?

Nu ştiu. Dar ştiu că paradoxul lui Epimenide este posterior invaziei Pelasgiei ( minoice ) de către proto ionienii cei indo-europeni ( greci ). Tota mulier in uteroPater incertus est.

Ce încearcă atunci să ne explice această ascendenţă mitică atât de pură, a lui Minos ?

Justificările etnocentrice, desigur ! Grecii vin, culeg totul din lumea minoică, pun sigiliul lor peste tot şi ne cer apoi, tuturora, să privim straturile de până acolo cu vederea tubulară a acestui sigiliu, ca pe un “ miracol grecesc ”. Ori nu putem turti straturi multe şi fertile sub ultimul, acela sigilat, fără să ascundem adevărul. Acordeonul, nici el nu cântă când este pliat, ci numai când îşi desface bine toate foalele sub mâinile unui taumaturg.

Grecii predatori, care văd pe cretani drept pradă, închipuie pe Zeus drept taur în una din metamorfozele sale vestite şi proptercopulatorii – de fapt cam siluitoare ca de obicei în ethosul acesta grec cu adevărat barbar. Ei, grecii, fac mitul aşa, ca să justifice pretenţii dinastice şi “ eroice ” asupra Cretei celei bogate în măslini care le zâmbea primitoare din zarea de la miază-zi. Zeus, evhemerizat ori ba, o fi el siluitor barbar, însă nu e de loc taur. Dovada că Zeus nu e acolo când e conceput Minos, e chiar astromorfoza postcoitală a presupusului taur. Pleiadele, cu seminţele toate, sunt şi astăzi în Taur, iar Zeus, el, a dispărut de tot. De data aceasta grecii sunt mincinoşii…

Minos este deci primul cretan. Este el şi primul tiran ? Minte ? Să vedem, dar, ce face :

Interpretarea la Mitul Minotaurului
Minos trebuie să sacrifice cu seriozitate, intens, ca să fie singur stăpânitor. Regalitatea egeeană, într-adevăr, nu era exclusivă. Minos are fraţi şi asociaţi pe Rhadamante şi pe Sarpedon. Dar Minos este paşnic. Iar lumea lui – lumea pelasgică, pre-grecească – era într-adevăr de-a dreptul pacifică. Nu se făcea, pare-se – măcar până la venirea grecilor în sudul Europei – să te baţi cu fraţii umani. Iar Phaestos – palatul, luminos, apoi, zice-se, chiar al lui Rhadamante – nu are ziduri de incintă de loc, necum sisteme de apărare. Este evident un palat al păcii. Argumentul acesta, singur, este ca de obicei mai tare ca orice armată de ocupaţie, deoarece singura putere a lumii acesteia este nepătimirea.

Sacrificiul lui Minos trebuia prin urmare să fie şi el pe măsură. Minos, pretendent la autocraţie, ia deci măsurile ce se cer : Minos roagă pe thalassocratorul Poseidon să furnizeze un subiect mai de soi pentru sacrificiul ritual.

Palatul fratelui lui MinosDe ce oare toate palatele cretane sunt “ înclinate ” spre NNE ? ( poza aceasta © danwaniek.com )

Poseidon produce, în ciuda lui Zeus, un taur cu totul şi cu totul alb, dar un taur de data aceasta adevărat. Taurul lui Poseidon iese din mare, iar nu din scamatoriile jalnice, strict proptercopulatorii, ale lui Zeus. De aceea, şi nu pentru că se gândeşte să mintă în faţa lui Poseidon, Minos nu se mai îndură să-l sacrifice. Să fie vorba oare în evitarea sacrificiului acelui taur – alb, frumos, iute răsărit din mare – de o veche interdicţie magică ? Era de fapt problematică pentru Minos o atingere cardinală, prin taurul lui Poseidon, a constelaţiei Taurului ? Aceasta, cu Pleiadele, ca mai sus, sau ca în stereotipica indicaţie agricolă a lui Hesiod, era vizată prin sacrificare ? Nu cred. Pleiadele sunt ale Hiperboreenilor spre care se îndreptau atât de limpede toate palatele vechi ale Cretei. Nu-s caracteristice cultele agrare prin Creta. Creta nu are decât o singură mare câmpie, pe aceea din jurul lui Phaestos.

Alinierile lumii vechiDe ce oare toate palatele cretane sunt “ înclinate ” spre NNE ? Pentru Eterna Reîntoarcere la Isvor, Iată de ce ! ( poza aceasta © danwaniek.com )

Atunci de care Taur este vorba ? Este vorba de taurul perfect al astromorfozei din marele an platonic. Dalb şi proaspăt ieşit din mare, taurul de care îi este milă lui Minos nu e o constelaţie, ci un timp pur. Produsul lui Poseidon nu este constelaţia taurului, ci chiar Marea Zodie a Taurului. Este vorba de zodia timpului minoic, care se încheie, acum că marea Zodie a Berbecului dă semne că începe. Suntem, să nu uităm, la capătul lumii vechi, al vremurilor de aur, în preajma lui 2500 î. Hr. Altfel zis suntem în plin timp prepalaţial, şi chiar minoic MA I, cum vă place, după Marinatos sau Evans.

Dar să-i dăm sau nu dreptate lui Minos ? Cum oare ar putea să fie ucis taurul acesta dat de Poseidon ? El este tot ce avea timpul mai bun, este aurul pur al timpului…

Arma virumque cano
Armele timpului decăzut sunt însă ele însele decăzute, eficace şi crude. Prin comparaţie, armele rituale, ca faimoasa secure dublă pelasgică – de pildă cea aflată din săpăturile de la Arkalochori – sunt rafinate, pentru că sunt folosite doar pentru sacrificiu.

Taurul alb este deci chiar timpul minoic, un timp de aur încă, dar ameninţat de invaziile grecilor veniţi cu armele lor multe de bronz auriu – ce imită doar aurul, ca orice alt jalnic înlocuitor. Taurul alb pe care trebuia să-l sacrifice Minos este timpul alb auriu al începuturilor, din care nu se îndură să iasă Minos. Este timpul mitic al creaţiei, pe care Minos vrea, tiranic – sau măcar lipsit de înţelepciune – să-l facă să domnească în veac.

Faţa locului
Să coborâm puţin şi noi cu timpul, din zorile poetice, la căzăturile geopolitice. Cretanii sunt rafinaţi ca toţi europenii de baştină, prea ocupaţi cu religia ca să strângă arme sau informaţii. Nu observă deci cât de perfid se inseră în lumea cretană, prin daruri danaice, protoionienii. Aceşti “ atenieni ” se infiltrează cu şmecherii, căci încă n-au cai troieni. Au în schimb vaci de lemn…

Etnic indoeuropeni, deci invazivi, “ atenienii ” ca Dedal sau Tezeu, caută mai întâi punctele cele mai slabe din dispozitivul de luptă inamic. Dar acesta am văzut, este complet nepământesc, angelic, ca orice pace nepătimitoare. Să fie atunci, oare, ceva slab în jurul lui Minos ? Sau măcar slab de înger ? Iată lângă Minos şi pe Pasifa ( Pasiphae, strălucita, ca şi Phaestos ), soţia lui Minos. Femeia lui este de sorginte solară dar de fel cam vrăjitoare. Deci ea este ascunsă. E ascunsă ca orice metaforă lunară a tantrismului ritual de pretutindeni. Ea, lucioasa, iar nu luminătoarea, este doar un dor de lungire a plăcerii, şi ar vrea de fapt şi ea, ca şi Minos, ca lumea ei dulce ca smochina sau uleioasă ca măslina, să dureze. Aici va lovi Dedal “ atenianul ” . Aici va lovi şi Tezeu “ atenianul ”, luptător dibaci, erou cultural întemeietor, dar erou mai mult imoral decât imortel şi poate, somme toute, cam prea politrop.

Minos, cu nevastă-sa, vrăjitoarea cea vrăjită de propriile vrăji, nu-şi prea dau seama că timpul minoic nu mai poate fi continuat.

Endgame
Tragedia exteriorului civilizaţiilor este că orice perfecţiune lumească şi omenească trebuie sacrificată pentru ca adevărata perfecţiune, care este doar aceea a lui Dumnezeu, să ne mântuiască. Timpul lumesc este fertil, dar lunecos ca magma din Santorini. Pasifa se lasă deci fertilizată de timpul lumesc, şi lunecă, la fel ca lava rece din caldera de la Thera, spre mare păcat. Pasifa, mama Fedrei, a Ariadnei, et j’en passe, intră în toată paraphernalia laţurilor Dedalice, cu lemne, piei, şi mecanisme care îmi amintesc deja de timpurile noi. Pasifa trece ca o vacă de loc sacră în timpurile noi, sperând să fure ceva din cele vechi, acelea dulci ale începuturilor.

Dar vai, produsul unei concepţii atemporale, petrecute în scopul perpetuării vremurilor de aur, este monstruos, hibrid – de fapt, şi în primul rând, de loc perpetuabil. Mai mult, produsul acesta de concepţie, păcătos, va înghite, ca şi străbunicul Kronos, tot ceea ce produce sau doar atinge.

Ironia cruntă a oricărei soluţii de continuitate forţate este lipsa soluţiei, agravată prin decăderea de-a dreptul din cardinalitate.

Nu ne este dat nouă să facem cârmă vremurilor, dacă nici măcar nouă înşine nu ne putem fi cârmă. Purtându-ne fără păcat am putea câştiga dincolo mântuirea, dar nu lungind plăcerea pe aici. Minotaurul este deci neviabil şi ucigaş.

Minotaurul, copilul monstruos al Pasifei, dar nu şi al lui Minos, este timpul decăzut, infiltrat de istorie, “ bronzat ” şi protoionianizat. Am pus atâtea ghilimele la “ atenieni ” pentru că în lumea minoică Athena era pelasgică, monumentală, pre-egeeană şi – în ciuda propagandei posterioare a grecilor – de loc grecească. Minos ar face totul ca această civilizaţie a Europei Vechi – al cărei bastion de miază-zi era curtea lui – să dureze.

Dar vai, timpurile s-au schimbat deja, şi nu arată de loc frumos.

Minos face deci orice mai poate : ascunzişuri “ egeene ”. Face casă Minotaurului, îi dă beizadele ateniene în gaj ( un canal de apărare slab, ce va fi exploatat de Tezeu ). Ascunde, clădeşte. Face mulţi copii de care se ocupă. Deşi nevasta îl blesteamă, el face, mereu cu altele, tot mai mulţi copii, îi face chiar cu fete ateniene, de data asta fără ghilimele. Minos face prin urmare orice ca să schimbe destinul şi să lungească timpul. E un ratat, pentru că a vrut să fie un modern.

Minos, astfel, nu-i decât umanitatea care luptă unde nu trebuie – un alt Tantal ! Cum să umpli pithos-ul cu sita ? Copiii lui înşişi îl trădează… Casa lui Minos nu mai este temută de nimeni. Propaganda piraterească a “ atenienilor ” este mai tare decât serviciul de contrainformaţii minoic. Labirintul, care era doar un “ branding ” minoic al casei cretane, un soi de marketing care răspândeşte o sperietoare antipiraterească, se arată a fi doar atât, o biată casă.

Tezeu pricepe. Tezeu face astfel ravagii. Tezeu găseşte drum în mijlocul casei lui Minos. Fură, ucide, piratează. Adaptează tot ce găseşte şi rescrie istoria ca învingător. Aici mitul pululează în detalii tipic indo-europene. E greu de interpretat un text care se ţigăneşte ca o epopee indiană într-o bogăţie de aşchii adânc sfâşietoare, ce ard tot ce ating şi ne rup inima de milă. Firul îl are doar Ariadna, dar vai, şi ea este sedusă de Tezeu, care nici măcar nu-i fiul lui Egeu, ci al lui Poseidon, ca toţi piraţii şi hoţii mărilor. Tezeu nu e decât prea politrop. Seduce pe Ariadna, dar o abandonează lui Poseidon, şi se însoară cu Fedra. A furat toate fetele din casă, şi le-a dus. Tezeu, ca Terente, fură fete… Le fură, le duce, şi nu le mai aduce… Minos pierde. End of Game.

Epilog
De ce piere oare tot ce e mai bun şi frumos, dar numai lumesc, într-o civilizaţie ?

Sincronismul e cheia : Minos nu mai minte într-o vreme în care totul este minciună. Ironic, tot el este regele gol, căci este mereu fără mască. Desigur, Minotaurul, fiul neveste-sii, nu este doar vre-o mască rituală de pe sub curţile atleţilor cretani ce sar peste taur, cum s-a mai zis. Minotaurul este decăderea minoică în timpul ionian de la sfârşitul Marii Zodii a Taurului.

Pe scurt, pentru cultura SMS-urilor : Grecii au câştigat. Minoicii au plecat. Cretanii fug, în ceea ce s-a numit, impropriu, marea migraţie miceniană. Grecii se instalează în Creta. Şi o vor conduce înspre o altă plină mare zodie, cea a Berbecului lor. Lumea va zice că miracolul lumii vechi este grecesc. Vae victis !

Anexa 1
Dar mai e ceva : Ca să supravieţuiască, Minotaurul, se zice, avea nevoie de carne de om. Nimeni nu a observat, se pare, că şapte fete şi şapte băieţi, sau paisprezece tineri “ atenieni ” abia de ajung Minotaurului pe-o măsea pentru trei ani… Este vorba de fapt doar de luptele cele mai carnale din timpuri decăzute, de început de ne-lume. Aceste capuchehaie “ ateniene ” sunt însă ele însele hibride, şi păcătoase, ca Tezeu, căci se arată a fi panice, cu totul crivofore. Criantropii se luptă cu Minotaurul. Pan, prototip arcadian, fiu de hoţ şi el, ca orice zeitate tutelară nouă a grecilor, are păr pe trenul posterior ca un ţap, şi purtarea lui este peste tot berbecească. Lupte se dau peste tot cu carnea. Înving aici criantropii, neam de hoţi de la Galaţi, deveniţi piraţi. Au timpurile noi de partea lor. Buantropul timpului de tranziţie, Minotaurul, este învins.

Minotaurul este sfârşitul plăcerii rafinate. Fertilitatea sa nu se va mai concretiza. Stirpea minoică se stinge. Vin micenienii, iar neamurile Cretei încep marea migraţie “ miceniană ”. Tezeu iese din labirint, care nu-i altceva decât casa cretană prototipică – acel amestec de sat cu un cartier citadin prin case lipite de un palat. Tezeu iese din labirint. A cucerit centrul. Va începe de-acuma o nouă lume, una cu totul de hoţi. “Fă-te om de lume nouă, să furi cloşca de pe ouă…”, observa just Nicolae Filimon, în foarte actualul Ciocoii vechi şi noi… Epimenide, cretanul, zicea că toţi cretanii sunt mincinoşi. Minţea Epimenide ? Minţeau oare cu toţii ? Din această dilemă veche oare cum mai putem ieşi ?

Concluzie

Nici prin stânga nici prin dreapta ! Pe sus ! Doar pe sus !

Trebuie învins timpul profan…

Creta era, chiar victa, un fel de Mecca pentru lumea nouă, foarte crudă, a grecilor. Creta era educatoarea neamului grecilor, mama culturii pre-protogeometrice post-miceniene, şi modelul ei matur, nec plus ultra. Creta mai era apoi desigur orice conta pentru navigatorii proto-ionieni – kibla, Olimpul, ţinta din zare, ca mai întâi Delos-ul. Creta era chiar centrul lor de vise, deoarece aveau şi ei un suflet de mântuit. Navigare necesse est. Caelum, non animum mutant qui trans mare currunt… Grecii sufereau, se căutau, ca la vechile altare pelasgice continentale de la Dodona sau Delphi. Cine i-a ajutat, mimând adaptarea, să treacă marea ? I-a ajutat primul om de la zei, apoi de la titani încoace, cum este, în fine acest rege Minos, dintr-un palat cu polithyron, fântâni de lumini, tholos, şi mai ales beciuri tainice cu sacrificii de purcei de lapte pe skia şi pe eskhara. El este ultimul om vechi…

Ca Menes egipteanul, Manu indianul, Nu-Ma romanul, acest Minos cretanul este om. Nu s-a făcut ne-om ca Manea scurtul şi urâtul… Este vorba de amintirea unui om adevărat, pe care în chip cu totul ciudat, toate miturile vechi îl pun la temelia vremurilor noi ca Mano-le Emmanuel – pe Ana ( zidind-o, ca sufletul). Ultimul. Om de omenie. Ultimul om – cum s-ar zice azi, sensul este exclusiv ironic – “eşti ultimul om”.

Pentru că nu s-au găsit măcar cinci oameni, se ştie, chiar Constantinopolul a căzut. Cine mai aminteşte aici de târguiala lui Avraam cu Domnul pentru un număr minim de oameni ? Diogene, cu lampa lui aprinsă, căutând în miezul zilei… Guénon, aflând ce scriu, mustăceşte, cred, din imensa lui mustaţă. Iată omul cel vechi devenit, după Vedanta, propriul său unic viitor, fără nici o devenire… Dar ce spun aici ? Pentru ce S-a Făcut Însuşi Dumnezeu Fiul Omului ?

Corpul, casa, cetatea, cosmosul, apoi cerul cretan, nu mint pe nimeni. Minos, omul cel vechi, a rămas credincios casei sale. Ei, şi astfel am putut-o vedea încă şi eu, smeritul, turcitul şi păcătosul. Iar dacă m-am nevoit ( dar nu învrednicit ) a găsi o cheie isvorului hiperboreean al vechii Europe, atunci pot opri povestea mea aci. Am încălecat deci şi eu, liniştit pe şea, oameni buni, iar aceia dintre voi cu inima mereu bună ştiu că n-am scris aici doar o mare şi minunată mino-ciună…

The Lie that we Didn’t Exist…

On Finding Out that You Exist…
by Dr Dan Waniek, MD
Copyright © 2009 All Rights Reserved. Copyright Requests Here Please !

In Church you find out that you exist, said the famous Petre Ţuţea.

I will not make an apology, but my story, out of the previous quote :

Orthodoxy is for the sinners like me, not for perfectionists but for those who love Christ. Orthodoxy does not need advocates, only needs witnesses. Orthodoxy is silent. Orthodoxy is uniquely “tainic”. Orthodoxy is more than culture, being in the “cultura Duhului”. Orthodoxy teaches the recipe for a perfect society, even on temporary bases, like soul teaches for the body. There is no limit for Orthodoxy.

Ontologically, I discover completeness and infinity in the same living being. I taste in full consciousness the body of Christ. I see Him sacrified for me, the very one who crucifies Him every day. Christ, Who is God made the Son of Man, sacrifies Himself for me ! Where do you find a religion where God Himself sacrifies, for you to become like Him ?

Orthodoxy is the ultimate liberty ! Orthodoxy is carrying the Cross in a right way. It’s therefore not only for slaves, but also for the masters of the universe, the very same people who fight to become masters of their own passions and sins. Orthodoxy is never impersonal. It’s not a recipe, is life, real. Sins are never mastered. We could never vanquish death by ourselves. God comes between us as the Son of Man, to take them on His shoulders, and free ourselves. God is the victor of death, which is only brought by our sins.

Orthodoxy hates sins and loves sinners, for they carry the light of Tabor. Orthodoxy destroys sins, and not bodies, which real saints keep in their entirety and with a pleasing smell for eternity, and for us all to worship. Orthodoxy looks for perfection, not merely for the better me. For indeed, perfection – and perfection only – makes us understand the pitiful and immensly humble condition we build as humans.

Who thinks they are enough for themselves ?

Who could ever be enough for themselves and their own hubris ? And yet, in search for perfection, in waiting for the Kingdom of God, we have infinite steps ahead, every day, in a continuous ladder which leads us directly to God. Orthodoxy is life, is nature, is harmony, is peace, is my Holy Cross.

The author of the Epistle to Diognet explained to that governer that Christians in this world were like the Soul for the Body. Mine is now ready…