Transplantul nostru. Iartă-ne, Doamne ! Slavă Ție ! 

Nice 🙂

rougejaunebleu

Soțul meu este transplantat de ficat de aproape cinci ani.Este transplantul nostru pentru că eu am insistat să se facă.
Zilele astea se vorbește extrem de mult despre imoralitatea transplantului de organe. Cum e și normal, de altfel.
E vremea organelor. Când organele omului fac mai mult decât omul. Ce nume poartă aceste vremuri ?
Recent (?) s-au aflat două lucruri extrem de mari :
1. Că atunci când i se prelevează organele „mortului” acesta plânge. Sunt câteva mărturii ale doctorilor chirurgi în acest sens ;
Cum că organele omului sunt moarte dacă omul e mort ; Că organele i se pot preleva numai unui om viu. Ținut în viață numai de aparate (dar cine știe…). Însă de unde știm că acesta nu s-ar trezi peste luni, ani ? Dar mai ales omul PLÂNGE când i se prelevează aceste organe !

Asta am aflat recent, acum câteva luni.

2. Că…

Vezi articolul original 762 de cuvinte mai mult

Despre sarcina mea

Fain scris !

rougejaunebleu

M-am gândit să încep să scriu câteva articole despre a fi părinte („parenting”) şi despre cum trăiesc eu ceea ce mi se întâmplă acum ca mamă.

Şi ca introducere în subiect am să încep cu începutul, şi anume cu sarcina mea.

Iar apoi vreau să continui cu naşterea fiului meu.

Și mai apoi, vă voi amuza cu părerile mele despre importanța unei bune informări asupra creşterii cât mai sănătoase a nou-născutului – ilustrând povestea mea și cu unele greşeli ale părinților noştri așa cum le-am înțeles acum (greșeli făcute din neştiință, din bune intenții).

Poate că tot ce scriu va fi de folos câtorva viitoare mămici.

Ştiu că eu, una , am citit în timpul sarcinii despre multe întâmplări ale mămicilor care au născut recent şi am cules astfel câteva informații din experiențele lor, care mi-au fost de un real folos.

De născut, se naşte de când lumea.

Doar aşa…

Vezi articolul original 962 de cuvinte mai mult

De ce nu am semnat – Mitropolitul Ierotheos Vlahos. Traducere integrală

Bucovina Profundă

De ce nu am semnat – Mitropolitul Ierotheos Vlahos. Traducere integrală

image

”De ce nu am semnat”
Mitropolitul Ierotheos Vlahos, de Nafpaktos și Agios Vlasios:

S-au publicat diferite comentarii referitoare la poziția pe care am avut-o la Sfântul și Marele Sinod față de textul intitulat: ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”. Unii scriu că nu l-am semnat, alții că l-am semnat cu rețineri, iar alții că l-am semnat pur și simplu.
Prin această declarație a mea confirm că într-adevăr nu am semnat acest text și că, în plus, mi-am exprimat reținerile față de textele ”Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană” și ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, la anumite puncte pe care le-am dezvoltat în intervențiile mele din timpul sesiunilor Sinodului.
Mai ales cu privire la primul text menționat, ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”, vreau să spun că, într-adevăr, nu am semnat, și aceasta după o…

Vezi articolul original 1.243 de cuvinte mai mult

Despre schimbarea mea şi dorul de acasă.

rougejaunebleu

Mă gândeam aşa, că acum, după patru ani de când nu mai e mama, nu mai îmi este dor de „acasă” cu-adevărat.

Când mi-e dor de „acasă”, mi-e dor de fapt de Motru, oraşul meu, aşa cum era el acum câțiva ani. Nu de cum e el acum.

Mi-e dor, de fapt, de oameni, aşa cum erau ei odinioară, parcă mai buni. Mama era echilibru tuturor celor din jurul nostru.

Şi acum mi-e dor de ei, desigur. Dar nu mai e ca altădat’. Unii s-au schimbat…
Poate aşa e normal.

Şi eu m-am schimbat. Ultimii patru ani au fost deopotrivă cei mai grei, cu multe bucurii, unele noi în viața mea, şi care mai de care mai surprinzătoare, dar şi cu multă suferință intensificată. Suferință la fel de binevenită căci asta mi-a mai spălat din păcate. 😊

Suferința asta se mai traduce prin faptul că ea mi-a grăbit puțin formarea…

Vezi articolul original 449 de cuvinte mai mult

Falsul conflict între generații.

rougejaunebleu

Auzeam pe cineva zilele astea cum că observă că spre deosebire de anii trecuți acum avem o societate civilă mai puternică.

Așa este, și eu cred asta. Cred că evenimentele din ultimii doi-trei ani i-au făcut pe români să reacționeze. Nu un eveniment anume, ci în general, lucrurile astea murdare pe care oamenii care ne conduc le fac pe față, orbiți de cât de mult pot să fure țara si de cât de ușor se poate face asta.
Deocamdată fără cine știe ce rezultate, însă important e că s-au/ne-am mai activat.

Fb-el este și nu util. Este adevărat că e cea mai utilizată platformă de informare; la fel de adevărat este și că „formatorii de opinie” mișună aproape la fel de mult ca invitațiile la jocul ăla Saga, însă la fel de adevărat este și că pe ici, pe colo sunt(em) destui care nu se lasă păcăliți.

Observ că atacurile…

Vezi articolul original 367 de cuvinte mai mult

Je suis Ahmed !

rougejaunebleu

2015/01/img_1002.png

Je suis Ahmed ! Un polițist MUSULMAN care A MURIT apărând caricaturiști NON-MUSULMANI care scriau împotriva convingerilor și credinței lui !

Așa cum la nervi sau la beție omul dă din casă mai mult decât ar vrea ( după trezie ) tot așa zilele astea s-a întrecut toată lumea în opinii care mai de care.

Pe de o parte sunt cei care spuneau că Charlie Hebdo au cam întins coarda cu caricaturile lor, opinie care îi cataloga pe emitenții acesteia ca fiind inumani, comuniști, și „expulzați” din listele tuturor care „Je suis Charlie!”.

Pe de cealaltă parte ( nu știu dacă mai mulți sau mai puțini ) sunt „Je suis Charlie” care spun că jurnaliștii omorâți nu au greșit cu nimic, că libertatea de exprimare nu poa’ să aibă limite.

Nu puteai să vorbești de moartea acelor oameni fără să fi de o parte sau de alta și fără să…

Vezi articolul original 76 de cuvinte mai mult

Cum am ajuns să lăsăm iubirea să moară de foame.

Mai frumos e prea greu

rougejaunebleu

IMG_0905.JPG

” Lăsăm să moară iubirea de foame ” și astfel relațiile nu țin pentru că  ne-am ” emancipat ” foarte tare. Ni s-a inoculat încă de la o vârstă fragedă ideea că ” nu mai suntem pe vremea bunicii ” ” ca să mai stăm ” ( în relație ). Acum ne supărăm, ne certăm, și gata, trecem la alta/altul. Nu mai luptăm pentru celălalt, nu mai construim, ni se pare că nu merită, că dacă ar fi fost să fie bine, ar fi venit de la sine ( înțelegerea ).

Suferim câteva zile și se trece așa repede în altă relație. Sau nu trecem în altă relație, doar rămânem singuri un timp și ne consolăm cu ideea că, vai, suntem liberi și independenți. Vorbim de dăruirea de sine pentru celălat, dar sunt vorbe. Când începe să scârțâie relația, și ne certăm cu el/ea, ne certăm cu gândul deja la…

Vezi articolul original 64 de cuvinte mai mult

Scriitorilor, cu drag.

rougejaunebleu

Nu mai citiți cu voce tare !

Cine a decis că scriitorii trebuie să citească fragmente din cărțile lor la lansarea acestora ? Sau să îi pună pe alții ? Sau să îi lase pe alții să se ofere : ” aș fi onorat/ă „…

Nu cred că e o formă bună de promovare, dacă asta credeți.

Știu că sunt totuși mulți care refuză; în general cei consacrați deja. Că ăștia tineri (mai ales hipsterii ) preferă să se citească decât să ” se ” vorbească. Ba chiar mai mult, ăștia își fac selfiuri fotoșopate cu ei înșiși citindu-și propria carte !!! Dar să nu divagăm…

Nu îmi place și nu sunt de acord ca la o lansare de primă ediție ca autorul să ne citească din carte. Să vorbească despre carte, da. Dar să nu ne citească !

Știu că cenaclurile ( coenaculum = mica cină ) sau serile…

Vezi articolul original 187 de cuvinte mai mult

Jurnal din ziua în care am stat la coadă. Jurnal de vot. 16 noiembrie 2014, duminică, ziua alegerilor prezidențiale, Paris.

rougejaunebleu

Ultimele două săptămâni au însemnat ceva mai mult ca oricare alte ultimele două săptămâni raportate la un azi obișnuit. Azi nu e un „azi” obișnuit. Și nu pentru că, vai, fiecare zi e specială, bla bla bla… Ci pentru că AZI e ziua în care am cunoscut umilința până la un nivel teribil. Cei care au umilit azi au fost un colectiv, reprezentați ai clasei politice care se presupune că trebuia să aibă grijă de noi. Cei umiliți am fost tot un colectiv, cei de care trebuia să se aibă grijă. Noi îi aleseserăm. Dacă nu îi aleseserăm, le permiseserăm să ajungă unde au ajuns. Și e la fel de grav.

8:30, Ajungem la Gara Saint Lazare. Venim de la 70 de km special să votăm. Ne simțim puternici. (Atât de naivi !) 9:30 Ajungem la ambasadă. Trebuia să facem trei stații cu autobuzul, dar la a doua stație coborâm…

Vezi articolul original 1.450 de cuvinte mai mult

Homeopatia. Ştiinţă? Credinţă? Medicină? Magie? – o nouă apariţie editorială

:-))))

Bine aţi venit...

Anunţăm apariţia celei de a doua cărţi a noastre despre homeopatie, Homeopatia. Ştiinţă? Credinţă? Medicină? Magie?

O puteţi citi şi descărca gratuit, în format pdf, utilizând acest link: Iftime Homeopatia Evanghelismos 2014

Mulţumim editorilor pentru posibilitatea distribuirii gratuite a formatului electronic al cărţii. Cine doreşte să o achiziţioneze în forma tipărită o poate comanda la: http://www.evanghelismos.ro/carte/1624/homeopatia_stiinta_credinta_medicina_magie

Referinţa completă este Iftime O., Iftime Al, Homeopatia. Ştiinţă? Credinţă? Medicină? Magie?, Ed. Evanghelismos, 2014. Prima ediţie a apărut la Ed. Pridvor, Bucureşti, 2014. Cartea a fost, de asemenea, publicată în limba greacă, simultan cu ediţia în limba română.

Ea nu reprezintă un simplu rezumat al celei dintâi (Iftime O., Iftime Al., Homeopatia, o abordare ştiinţifică şi spirituală, Ed. Lucman, 2012). Secţiunea care cuprinde analiza fenomenului homeopatiei din perspectiva antropologiei culturale şi a teologiei ortodoxe a fost adăugită cu noi date, sublinieri şi clarificări.

Reproducem, mai jos, pentru o informare rapidă a cititorilor asupra…

Vezi articolul original 717 cuvinte mai mult

Despre evoluţionism, ca teorie neştiinţifică şi ca erezie

Veritatis Splendor !

Bine aţi venit...

Primesc, pe mail şi pe Facebook, întrebări referitoare la lucrările noastre despre evoluţionism. Grupez, aici, o parte din aceste lucrări, cu promisiunea că pe viitor vom realiza şi un site dedicat cuprinzând o nouă şi lungă serie de argumente ştiinţifice în contra teoriei evoluţiei biologice. Ce vă putem pune la dispoziţie, deocamdată:

  1. Un articol privind aspecte epistemologice ale problemei (şi reprezentând o punere în temă asupra poziţiei noastre);
  2. O carte conţinând apologia împotriva evoluţionismului ca erezie;
  3. Textul uneia dintre cărţile noastre mai vechi, conţinând o serie de argumente ştiinţifice care contestă veridicitatea ipotezei conform căreia fiinţele vii au evoluat.

1) Iftime O., Iftime Al., Evoluţionism. Creaţionism ştiinţific. Antievoluţionism, Sinapsa III/2008, p. 67-78, disponibil la https://sites.google.com/site/oiftime/evolutionism.creationismstiintific.antie

Un extras din acest articol:

Antievoluţionismul a fost numit, în chip pleonastic, şi „antievoluţionism ştiinţific”. Ceea ce, până la urmă, n-a fost cu totul rău, arătându-se, astfel, o dată în plus, printr-un nume…

Vezi articolul original 834 de cuvinte mai mult

Glanda pineala – poarta lumilor spirituale

ASTRODEVA

300_SilvaMethod2Daca glanda pineala nu funcţioneaza sau functioneaza minimal, suntem orbi fata de dimensiunile spirituale ale vieţii. Am putea spune ca suntem „taiati” de la mesajele pe care am putea să le primim din lumile spirituale, pline de dragoste şi vindecare, atunci cand aceasta glanda nu functioneaza bine. Glanda pineala va produce in mod natural propriul DMT cand va fi total funcţionala. Atunci si numai atunci vom fi capabili sa ramanem in majoritatea timpului intr-o stare vizionara.
Deblocarea glandei pinealei este absolut necesara pentru cei care doresc sa isi dezvolte perceptiile multidimensionale. Cum iti detoxifici pineala? Cateva aspecte de baza pentru acest lucru:
98726_900– mercurul poate fi eliminat din organism prin utilizarea zilnica de chlorella, iarba de grau verde si spirulina. De asemenea, coriandrul consumat zilnic ajuta la eliminarea mercurului din creier.
– mancarea organica care sa aiba o predominanta raw-vegan este foarte utila pentru detoxifierea pinealei.
– ciocolata raw –…

Vezi articolul original 207 cuvinte mai mult

Știința veche

Imagine

Știința veche

Antisemitismul ereditar al Logicii lui Anselm, italianul, Primul Arhiepiscop care a înnoptat la Canterbury unde în loc să asculte Povestirile deșuchiate ale localnicilor care l-au inspirat mai târziu și pe loc pe Idolul lor, Geoffrey Chaucer a scris altele noi despre „nebuni și nebunie”

Logica : această disciplină utilă științelor vechi anti-sioniste !

Știința nouă, sionistă, este bazată pe cei patru pilieri ai puterii : mondialismul, maniheismul, marea minciună, și marele relativism…

Mondialismul :

Niculaie Teaslă este morlac, român istrian ? Da ! Atunci îl declarăm sârbo-croato-austro-american. Austria est imperari orbe Universo ! Îi facem hârtii austro-ungare de Nikola Tesla. Îl angajăm în slujba partidei antiamericano-mondialist-Illuminato-sioniste prin Edison. Când vine ziua de plată, susnumitul Edison, un ticălos tâmpit, idiot util, saian, declară că a glumit, ia brevetele, și dă focul verde pentru asasinarea celui mai mare savant al lumii, devenit inutil ca Edgar Allen Poe și periculos ca John Fitzgerald Kennedy. Teaslă Niculae, fiu de preot, din familie de teslari (dulgheri), este cel care ar fi dezrobit umanitatea prin acces universal la energie permanentă, curată și naturală, așa cum Domnul a creat-o din Energia Sa Increată, prin rezonanță armonică a unor frecvențe sacre ! Dar sionismul este altfel de universalism : exclusiv, subuniversitar, maniheist, mincinos.

Maniheismul :

Cine gândește ca Bush nu poate iubi pe ruși ! Right ? Nope ! Wrong ! Wrong Password ! Declarând război lumii întregi, semnând zilnic liste de execuții fără judecată a mii de oameni nevinovați, necunoscuți, „colaterali”, la distanță, prin drone asasine, recitând „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră”, Bush și Obama depășesc pe mentorii săi khazari Lenin (Ițic Ștrul Moișeevici Blank), Troțki (Lev Davidovici Bronștein) și Stalin (Dgiugașvili, fiul jidoavcei).

Marea Minciună :

Știința terorist-islamică a depășit știința americană. Suratele rostite în peșterile din Afganistan sunt telecomenzi de neoprit pentru demolarea controlată a blocului nr 7 pe care l-au ocolit rachetele de croazieră îmbrăcate în avioane cu persoane. Kerosenul islamo-fundamentalist arde fermecat, încât nu pârlește iarba verde a pajiștii pentagonului zidit liber-satanic, blindat-iluminat, dar topește oțelul american, care, prin propaganda științelor anti-sioniste cică se moaie abia la temperaturi de patru ori mai ridicate ! Știința veche a avut obrăznicia să pună șine de oțel în benzină care nu explodează când ia foc (kerosen) și, prin avansurile propagandei islamo-fundamentaliste iată că ea nu se transformă în pulbere fină de oțel ! Iar hârtia arabă rezistă în kerosen arzând mocnit care face pulbere și cel mai tare oțel. Vreau și eu pașapoarte zburătoare, propulsate de kerosen arzându-le dar lăsându-le nearse ! Totul e relativ în afară de ce spun eu când spun asta !!!

Marele Relativism

Calea Cunoașterii Noi, știință sionistă, la fel ca Nevskyi Praspekt, nu e o uliță oarecare. Azi s-a dovedit că oricât „avansează” ea, cunoașterea scade. Cu cât cunoaștem mai mult, cu atât înțelegem mai puțin ! Incertitudinea acolo e principială, relativismul ei este imanent. Mint când zic că mint. Deh, origini sănătoase : logica ambivalentă a lui Solomon era deja mai tare decât cea polivalentă a lui Hermes. Anselm a zis el ceva cu credința ca precondiție a cunoașterii și necredința ca garanție a nebuniei dar argumentul ontologic cade în Talmud : „Sunt cel ce este” discută cu un rabin și rabinul câștigă 🙂 (Hoffmann, Judaism Discovered)…

Bun ! Anselm, primul arhiepiscop care a înnoptat la Canterbury (târgușor britanic, al cărui nume este chiar „îngroparea ipocriziei”) este un antisemit dovedit. A creat o logică periculoasă internaționalismului proletar liber ziditor autoiluminat și iluminist, mai tare ca orice comunism, capitalism, național-socialism, dar nu mai tare ca „magiștrii discursului” sionist cu ideologia lor superstițioasă magic sacrificială satanică și iluministă.

Din acești pilieri lipsește se vede, cel care ar fi trebui să fie central, al cincilea : logica. Și totuși steaua sionistă a fost cu cinci raze ! Cea cu șase e furată de la pelasgi (hexagrama „sionistă” nu se găsește nicăieri în arheologia Țării Sfinte). Care să fie al cincilea pilier ?

Al cincilea pilier este Talmudul, textul care înlocuiește Cartea, textul care pune voroava o”amenilor” (rabinilor) contra Cuvântului, un text cu care se poate argumenta orice, pentru că și din care lipsește logica lui Anselm. Logica lui „credo ut intelligam” este acolo înlocuită de relativismul absolutist. Om e numai jidovul. Oricine altcineva e Vită (Goi este vită, animal, nu NeaM | MaeN, oglinda dumnezeirii, Mann). E bine ceea ce spun eu (jidovul rătăcitor) că e bine… Știința nouă, impusă prin asasinate illuminato-masonice a triumfat. Logica tuturor punctelor de vedere nerelaviste, ireconciliabilă cu aceea, fals universală, a fals diverselor relativisme.”Ne-am ales”. (danwaniek.com/index_.html). Wrong Password ! End of communication…

CAZUL ELISA LAM si CIUDATENIILE DIN HOTELUL CECIL (Los Angeles) – „Exista mistere care sunt atat de stranii si ciudate ca iti bantuie gandul pentru zile in sir” …

Omor ritual

SACCSIV - blog ortodox

Iata ce putem citi in articolul The Mysterious Case of Elisa Lam:

CazulmisteriosalEliseiLam

Exista mistere care sunt atât de stranii și ciudate că iti bantuie gandul pentru zile în șir. Cazul Elisa Lam este unul dintre ele. În februarie 2013, aceasta eleva de 21 de ani din Vancouver, Canada, a fost găsit morta în interiorul unui rezervor de apă, de pe acoperisul Hotelului Cecil din Los Angeles. Medicul legist a declarat moartea „inecare accidentala”, și a spus nu s-au descoperit urme de droguri sau de alcool în timpul autopsiei. Cu toate acestea, povestea este mai complicata decât ceea ce implica rapoartele poliției. Prima dovadă care trebuie luata în considerare este filmul camerei de supravegheat din lift, care a înregistrat comportamentul Elisei cu doar câteva momente înainte ca ea sa isi piarda viața.

Filmul de patru minute postat pe YouTube o arată pe Elisa apasand toate…

Vezi articolul original 1.259 de cuvinte mai mult

PEUR SUR TRIPOLI. Libye: tous les ministres sont réunis et protégés par l’armée

.Din binefacerile unui sistem constituțional !

Garamanții ka-lybi, (kabilii, khā bhā lamed-ii) resping pax americana (supunerea sub punerea).

Era singura țară fără jidovi, cum au fost toate, pe rând, de când fiul Arameanului, Arammi Obed Abi (Repetarea Legii, 1 cu 1) e „evreul” rătăcitor (habirū, pungașul de drumul mare, spărgătorul de capete – sag gaz SUME – cum apare în Stela lui MNRPT, Mēm Ayīn Yūd Rēich Nāb Ālef Ptāh Thāv, Amintirea vederii curgerii strălucitului Taur – Minoic -Aryan al lui Ptāh al Crucii -).

Singură, cu excepția României eterne. Aici au găsit mereu adăpost de când suntem creștini.

Lângă DacoRomâni n-ar fi putut sta fiind ei nici neam nici kystai ci o ideologie a urei și a rasismului celor ce n-au fost nicicând o rasă, ci ba aramei (armâni sedentarizați niciodată semitizați), ba turci ba ruși iudaizați, ba pseudogermani pseudolexificați…

De aceia făcură pact cu Iliescu, blestemată fie-i trădarea de Neam, să revină la noi acasă, după ce ne vor fi cumpărat tot ce se poate vinde, și ne vor fi mazilit cu urgie de la noi ca să le fim lor sclavi înfometați.

Asta nu poate fi „Pax” iudaică deoarece jidovul nu poate suge sânge fără zâzanie și pască însângerată, blestemată ca și tăunul (musca de gloabă).

Fie-ne sub punerea străvechilor garamanți pildă contra vânduțilir noștri guvernanți !

Allain Jules

Alors que le premier ministre libyen Ali Zeidan a été libéré, il est apparu en public, apeuré, et expliquant qu’il allait s’exprimer ce soir pour dire aux Libyens ce qui s’est passé lors de son arrestation. 

Vezi articolul original 213 cuvinte mai mult

Istoria secreta – Nazistii, OZN-urile si Antarctica

Conspiratii si Mistere

Al treilea Reich si OZN-urile

 

foo flight

Primele cazuri de aparitii ale unor OZN in secolul trecut au fost inregistrate oficial in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Martorii mentionau forme ciudate, de tigara, de farfurie sau sferice. Se faceau referiri la vitezele uriase ale acestor aparate . Acestea puteau sa apara brusc, sa zboare printre bombardierele militare si sa dispara fara urma . Pilotii militari au semnalat faptul ca aparatura de bord refuza sa functioneze ca si cand aparitia acestor forme ciudate actionau ca un fel de camp de forta ce interactiona cu aparatele de navigatie. A aparut astfel denumirea de Obiect Zburator Neidentificat, abreviat simplu – O.Z.N.

Messerschmitt Me 262 V1 and V2

Serviciile secrete sustin ca germanii au inceput elaborarea unor astfel de proiecte in timpul razboiului. Proiectarea, construirea si testarea unor aparate de zbor experimentale sub forma de discuri de catre nazisti nu pare a fi o afirmatie hazardata, luand in in calcul…

Vezi articolul original 836 de cuvinte mai mult

Soțul meu este strănepotul meu și cel ce mă înzestrează !

Cui pe cui se bagă, cu sos de cuișoare ! Imposibilitatea „patrimonială” și logică a „legalizării” „matrimonial corecte” a „uniunii homosexuale” :

Cuțitele vieții ascuțite pe margine de pian...

Un petrecăreț de șaizeci de ani ia o fătucă de 18 ani de nevastă.

Ca să-i plătească nu știu ce umilințe, fi-su o ia de nevastă pe mama fetei.

Prin căsătoria cu soacra lui tat-su el devine socrul lui tătâne-su.

Nevastă-sa, devenită prin fiică-sa, soacra lui, îi este și noră prin soț.

Petrecărețul e căsătorit cu fiica vitregă a lui fi-su deci e ginerică lui fi-su…

Nevastă-sa e maica vitregă a lui fi-su, care îi este fiu vitreg dar și tată vitreg, că fi-su vitreg a luat-o pe mă-sa.

Petrecărețul este tatăl dar și ginerele lui fi-su, ginerele mamei vitrege, care îi este și soacră.

Fiul îi e socru și fiu, fiu vitreg al fetei nevestei, și tatăl ei vitreg, soț al mamei maică-si, deci bunic vitreg.

Fantezie ? Nu. A fost cazul petrecărețului Mick Jegger, tatăl fiului și socrului său, adică soțul fiicei vitrege a lui fi-su, căsătorit cu nepoata lui și fata soacrei, care e și nora lui !

Dacă ar fi fost gay, petrecărețului i-ar fi picat bine să se însoare cu fiul soțului lui fi-su, adică cu nepot-su, care ar fi fost tatăl vitreg al lui fi-su, dar și fiul soțului lui tat-su vitreg, deci și fiul fiului lui bărbat-su, deci nepotul lui.

Petrecărețul se însoară deci cu nepot-su, care e și nepotul lui fi-su, deci strănepotul lui !!! Legalizarea pedofiliei, justificată juridic ! Sunt gay ? Zestrea mi-o aduce strănepotul :-)))

Iată ce propune legislatorul „căsătoriei” gay !!!

Liberi azi trăim și-n gând slăvim partidul gay 🙂

:-)))))

Dați share, cu copyright menționând irivatar.com ca sursă intermediară și ortodoxie.blogspot.com sau irismeister ca sursă primă. Doamne ajută !