Sfintele Icoane

Un text frumos din Virgil Gheorghiu

by Virgil Gheorghiu

Comments by Dr Dan Waniek, MD
All Rights Reserved

Copyright © 2009

În dicţionar, aflăm că termenul icoană înseamnă în greceşte imagine.

Într-adevăr, o icoană este o imagine, dar o imagine care nu este exclusiv pământească. O imagine teandrică, „divino-umană”, în parte cerească, în parte pământească. Ea are o natură dublă, după cum indică adjectivul teandric compus din cuvintele théos, care înseamnă „Dumnezeu”, şi anêr, care înseamnă „om”.

Chiar dacă este a unui sfânt, fotografia, ca imagine pământească, nu poate servi niciodată drept icoană. Canoanele iconografiei ortodoxe o interzic categoric. Chiar dacă într-o bună zi se descoperă fotografia unui sfânt, ea nu va putea fi pusă în locul icoanei sfântului venerat. Căci o fotografie e o imagine exclusiv pământească a omului. Icoana, dimpotrivă, e imaginea pură şi integrală a omului, în toate dimensiunile sale pământeşti şi cereşti.

Într-o icoană, imaginea omenească este dezbrăcată de toată materia grea şi pieritoare pe care o conţine în viaţa naturală. Şi e drept ca ea să fie astfel dezbrăcată şi redusă la liniile sale originare; căci sfinţii pe care îi înfăţişează icoana sunt oameni care, în ciuda trupului lor făcut din carne, au trăit asemenea îngerilor lipsiţi de materie. În icoană deci chipul şi trupul omenesc sunt debarasate, uşurate, purificate, curăţite de tot lutul, de toată ţărâna şi de toate materiile pământeşti grele şi efemere. În icoană chipul omenesc ajunge curat şi asemenea prototipului omului. În timpul vieţii sale pământeşti, sfântul nu poate fi aşa cum îl reprezintă icoana.

Tot astfel, în natură nu există apă pură. Orice apă, chiar cea mai curată, este amestecată cu săruri, gaze şi alte materiale străine naturii apei. Apa pură din punct de vedere chimic, alcătuită din hidrogen şi oxigen, ca în formulă, nu este posibilă decât teoretic. Chiar dacă această apă veritabilă ar exista în natură, ea n-ar putea fi băută: apa pură din punct de vedere chimic, apa veritabilă, nu este potabilă.

La fel se întâmplă lucrurile şi cu chipul omului. În viaţa pământească, ca şi apa potabilă, acest chip al omului e impur. E îngreunat. E amestecat. Conţine tot felul de impurităţi adăugate ulterior naturii originare şi care n-au nici o legătură cu aceasta.

În icoana ortodoxă, chipul uman e pictat aşa cum a fost el la origini, cum a fost la facerea lumii. Orice icoană reprezintă un archetypon, prototipul omului. În icoană trupul omenesc e eliberat de legile materiei, timpului şi spaţiului. Redus astfel la formele şi proprietăţile sale iniţiale, originale, chipul omenesc este veşnic şi asemenea lui Dumnezeu Care i-a servit drept model.

O icoană nu reprezintă deci o realitate a lumii noastre de aici, pământeşti. Orice icoană este un fel de fereastră care se deschide spre cer; iar imaginea pe care o vedem pictată aici e o realitate care vine de sus. Persoana umană, figura sfântului sau a sfintei zugrăvite în icoană sunt, desigur, cele care au trăit pe pământ; le recunoaştem cu uşurinţă, dar nu le recunoaştem după trup (nota 2). Căci acum sfinţii sunt făpturi cereşti, şi în cer nimeni nu poate fi recunoscut după trup.

Pictorul de icoane, zographos, are o sarcină extrem de dificilă. Căci îi e cu neputinţă să picteze, cu mâini trupeşti, cu materiale perisabile – ca uleiul, cerneala şi culorile – realităţi care nu există decât în cer şi care sunt veşnice. Pentru a ajunge la o imagine cât mai aproape cu putinţă de lumea divină şi cerească, pictorul de icoane nu- are decât un singur mijloc: să folosească simboluri. Cu alte cuvinte, să facă prezentă o realitate superioară printr-un mijloc indirect, căci această realitate nu poate fi sesizată în mod direct.

Există o singură icoană desăvârşită în Biserica, dar ea este acheiropoietos, adică „nefăcută de mână omenească”, Este chipul lui Hristos imprimat în Chip miraculos şi fără intervenţia mânii omului, cunoscut sub numele de ” Sfântul Chip „. În afara icoanei acheiropoietos, celelalte icoane reproduc cu materiale de aici, prin intermediul simbolurilor, realităţile divine ale cerului.

Dintre toate icoanele, cea mai frumoasă în ochii mei este faţa tatălui meu, aşa cum mi s-a imprimat în memorie întâia oară când am deschis ochii în această lume, în leagănul meu. După cum mi-am dat seama mai târziu, ea era întru totul conformă canoanelor şi regulilor severe ale iconografiei bizantine. Faptul că întâia oară când am deschis ochii am văzut în faţa mea o icoană atât de frumoasă a fost hotărâtor pentru tot restul vieţii mele.

Sub un anume aspect, icoana e asemenea afişelor din birourile de turism, care ne arată o imagine splendidă din ţara în care suntem invitaţi să călătorim. Orice afiş turistic este astfel o adevărată invitaţie la călătorie într-o ţară minunată. Icoana este şi ea o invitaţie la călătorie în Lumea de dincolo, în Cer. Ca şi afişele de turism, icoana ne arată o imagine: cea a realităţilor cereşti. Deschizând ochii asupra unei icoane, am primit în acelaşi timp o invitaţie în Cer.

Poate din pricina acestei invitaţii, preocuparea unică a vieţii mele a fost călătoria în cer. Ştiindu-mă invitat altundeva, am acceptat fără nici o plăcere deosebită locurile care mi s-au oferit aici, pe pământ. Ştiam că sunt mediocre şi provizorii, Ştiam că „cerul este tronul meu, iar pământul nu este decât scăunelul aşternut sub picioarele mele” (nota 3).

Când ai cunoscut un fragment din realitatea cerească – chiar dacă această realitate este un fragment minuscul, de-abia întrezărit prin fereastra unei icoane -, ţi se pare pe bună dreptate că pământul este minuscul, mediocru şi meschin. Îţi dai seama că pământul nu merită să fie folosit decât ca un scăunel pentru picioare, pentru a urca acolo Sus.

E ceea ce m-am hotărât să fac şi eu. Şi ceea ce am făcut mereu.

Note
Nota 2 : SFÂNTUL APOSTOL PAVEL, 2 Corinteni 5.16.
Nota 3 : Faptele Apostolilor 7, 49.

Isvor
Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer. Amintiri dintr-o copilărie teologică, Deisis, Sibiu 2003, îngrijiri, cuvânt înainte de diac. Ioan I. Ică jr, cu grafică apoi splendidă traducere din ”De la 25ème heure à l’heure éternelle” : d-na Maria-Cornelia Ică Jr ISBN 9739344828, BOBE-6010-REFS-0001, pp. 20 sq.)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s